din volumul ”Clona”- Ed. Vinea, 2009

(o aplicație a ideii de spulberare)

 

 

cât un creier de om

 

 

fără să bag de seamă

am trecut în locul computerului

şi computerul a trecut în locul meu

 

sunt pierdută - îmi spun -

sunt mai singură ca niciodată

de aici

lumea se vede

cât un creier de om

 

 

 

zboară sau moare

 

 

în spatele unui perete de monitoare

râcâie cu gheara o pasăre fără cuib

râcâie şi scuipă

zboară şi cade

aerul nu o ţine ca şi când n-ar fi aer

cântă pe limba ei - dar cântecul

i se întoarce-n gât

mut şi tăios ca o lamă

e un decalaj

o defazare

nu înţelege şi nu e nimic de-nţeles

ca orice pasăre în aerul ei

şi pre limba ei moare

nu e nimic mai mult de văzut

nu e nimic mai mult de auzit

pe peretele acela de monitoare

moare sau zboară mai departe

zboară sau moare

 

 

 

 

fir

 

 

oboseala îmi dezleagă un fel de cordon

mă dezbrac cu mişcări reflexe

- Do you want to save the changes?

- Yes No Cancel (?)

- Yes.

un fir coaxial moale pe şira spinării

primind impulsuri în continuare

ca şi cînd aş fi vie

Shutdown

şi eşti absolut sigur

că nimeni nu te mai poate vedea

că nimeni nu mai scrie nimic înăuntru

 

_ vreau totuşi să scriu şinu pot dintaste ieese cevazbîrcit cao pieley de copilnou nascutu pre adevrempre tarzhiu mănâncliterele şi litere lema mănânwcă p emmine sunt înmijlocul unui maxilarr mai puternic astept sămă terminwe n cui să cer ajuto

 

 

tăietura

 

tai din acel text neasimilat

 în tot acest răstimp

el a generat un ţesut mort

- citesc şi nu recunosc nimic

nu doare nu ustură

e un strat adipos-cornos

dubios

de inert

 

„degeaba tai”-  îmi spui

când ating imperceptibil

tasta Delete

_degeaba crezi

ca vei simţi din nou

ceva

 

 

esc

 

 

din casă nu ies

din acest computer

nici atât

amprentele mele s-au mutat pe taste

trupul meu începe cu Enter

şi se termină cu Esc

 

 

save

 

 

gura deschisă a unui monitor în care

suflu cuvinte

gura unui muribund

respiraţia lui imperceptibilă

text nou limpede piele fină sărut

nervii mei şi nervii lui

stranşi  într-o mufă etanşă

save

save as

salvându-l salvându-mă

ucigându-l ucigându-mă

 

 

o urmă

 

acolo mă imersez precum o amfibie

sunt un animal nou

perfect adaptat

_pot rezista mai mult

pot suporta mai mult

decât pot visa

 

sunt mai tânără cu câţiva pixeli

decât cea de ieri

am curaj sa apăs până la capăt

butonul start/reset

pot controla

fuga verticală a unui câmp înzăpezit

care e textul acesta nenăscut

pot să mă plimb pe el cum poftesc

adâncind o urmă de vers

pot rezista

chiar şi la gândul volumetric al morţii

 

 

virus

 

un computer stă în faţa oglinzii

şi nu se recunoaşte pe sine

un xerox se autocopiază

o imprimantă îşi înghite toate filele albe

îmi înghite textul

şi apoi scuipă sânge

 

în mintea mea un virus distruge

fişierele vechi  amintirile

contaminate de furie / ură

teamă / iubire / boală

 

pentru toţi ceilalţi

la un capăt sunt eu

şi la celălalt capăt computerul meu

îşi taie venele

într-o răzbunare prostească

 

 

până la ultimul bit

 

şterg praful de pe tastele bătrâne

curăţ mouse-ul: bila aceea grea

ca un mic creier al mâinii

apăsându-mi căuşul palmei

 

apoi închid şi deschid ferestre

ca şi când aş urmări pe cineva

venind prin spatele casei

prin iarbă

aerul îmi umple plămânii

respir adânc

fac Refresh ca şi când

ar putea fi dimineaţă oricând

ca şi când orice dimineaţă ar putea deveni

acea dimineaţă

cu desăvîrşire uitată

ştearsă fără nici un efort

din cea mai adâncă memorie

până la ultimul bit

 

 

layerele

 

 

noaptea, layerele creierului meu se desfac

alunecă ramificat unul dintr-altul

amintindu-mi lent totul

filă cu filă

şi minut cu minut

 

aproape făcând să se vadă

ceea ce

ascuns adânc

nici sub tortura unui ecran extraplat

nici în nuca seacă a unei parole

n-ar putea fi aflat

 

 

bonus

 

 

tu nici nu ştii cât de abstractă sunt

un câmp de puncte

un organism binar

mă iubeşte / nu mă iubeşte

 

stau în computerul tău ca la mine acasă

mă tăvălesc acolo în patul de pixeli

ca o pisică la soare

stau noaptea ascunsă într-un folder

şi te privesc de acolo

cu ochi galbeni intermitenţi

 

am vârsta abstractă a unui corp electronic

niciodată destul de tânăr

niciodată destul de bătrân

o aplicaţie care trebuie mereu

updatată

 

 

plimbi mouse-ul peste fiinţa mea 

şi de fiecare dată primeşti un bonus

- poţi merge mereu mai departe

niciodată destul

de departe

 

 

 

tangenţă

 

 

sunt nopţi când stăm amândoi

adânciţi în computere

între noi aerul se umple de patimă rece

simt asta în toate punctele tangente craniului meu

în haburi

în încheieturile nervilor

 

în felul cum ţii apăsată tasta enter

simt că ţi-e dor/ că mi-e dor

 

 

o miniatură perfectă

 

 

aş putea fi orice doreşti:

femeieşimamăcopilşiamantă

subiect/ obiect/ predicat/ adjectiv

aparat de prăjit/ de ras/ de iubit /de citit

 

ca să-ţi spun că te iubesc – apasă  te rog tasta 1

ca să-ţi spun că te urăsc – apasă te rog tasta 2

 

ca să ştergi totul - pentru totdeauna

apasă te rog tasta zero

e simplu

sunt mai simplă dacât frigiderul

sunt o maşină inteligentă simplificată la maxim

pentru uşurinţa utilizării

un device deştept şi tăcut

o miniatură perfectă

din ultima generaţie

 

 

cel mai complicat lucru pe care îl am este lacrima                            

(niciodată n-ai putut înţelege)

_dacă tragi de zâmbetul meu

se poate deschide o clapetă

o trapă / o lamelă / o lamă / ceva

care te-ar putea răni

ai putea primi un mesaj dureros

atât de departe 

că te-aş putea distruge

cu un simplu click

 

 

clepsidra

 

cu inelarul doar ating

roata mică a mouse-ului

şi totul fuge repede înapoi

de sub tălpi fuge covorul cu tot cu masă şi scaun

fac pauze mari

ecranul se albeşte

cineva aşteaptă mereu pe altcineva

se răsuceşte clepsidra varsă la infinit

nisipul vechi al verii

dintr-un pahar într-altul

 

cineva este acolo şi aşteaptă pe altcineva

se întâlnesc la un moment dat

în  punctul acela negru

de undeva de foarte de sus privesc

după atâţia ani

sărutul lor

încriptat

 

 

dezertare

 

e ceva greu în cuvinte

metal brut rugină plumb învechit

e un război dus taină

tancuri de pixeli îmi taie zilnic fruntea

pe dinăuntru

 

iar în victorie nu mai crede nimeni

 

sunt un soldat dezertat în propria-mi viaţă

am ignorat ordinul de încetare a luptei

continui să-mi număr gloanţele

să-mi curaţ zilnic puşca

continui să adulmec duşmanul

mort demult

 

uneori lovesc între ele cele două

jumătăţi de creier

ca să facă scânteie

 

să mă mai încălzesc în tranşeea aceasta

cel mai greu e să lupţi

cu duşmanul pe care nu-l vezi

nu dorm decât un somn iepuresc

văd totul şi-n somn

prin pleoapele care au devenit folii traslucide

ecrane cu fantoşe dintr-un trecut difuz

 

văd mereu - chiar şi în vis -

ledul roşu cu lumină intermitentă

- semn că încă exist

 

 

clona

 

acum stau întinsă şi un mouse străin

se plimbă peste mine

cu o lumină egală şi rece

citeşte tot ce conţin

mă citeşte ca pe o carte deschisă

ca pe un text disecat supraexpus

ramificat în toate direcţiile

pulsând continuu

creierul meu se lasă posedat

de creierul acesta lipsit de pasiune

sunt un (comp)uter pregatit să nască

în netul acesta strălucitor

care-mi însămânţează fiecare celulă

cu un spor electronic mai harnic

cu un bit pe secundă în fiecare secundă a vieţii mele                                        

trăită şi răs-trăită

generând astfel clone

amintiri noi ale amintirilor vechi

amintiri ale amintirilor

ale amintirilor

 

în fiecare literă a textului acesta

este plantată o genă identică

pentru un text identic

nedureros

perfect sănătos

benign

 

totul e blindat

 

a trecut ceva timp

trandafirul a înflorit fără ca măcar să se mişte din loc 

şi roşul acela de sânge a clătinat cu totul încăperea       

nu ştiu ce ai înţeles tu şi nu ştiu

nici ce am înţeles eu                

nu ştiu ce gust ţi-a rămas ţie din pământul

acela muşcat cu sufletul            

acum totul e blindat într-o cuşcă de sticlă

bate un vânt lipicios ca un schotch peste tremurul buzelor            

ţin mereu  mâna pe mouse fac să reziste        

textul acesta cu un efort fără a privi ceea ce scriu

ca să nu mai clatin încă o dată lumea 

        

ceea ce e bun şi frumos se salvează singur  la cinci minute

cel puţin aşa ar fi bine să cred

 

 

search

 

înăuntrul acestei cutii îmi caut inima

trebuie să fie pe undeva

dau Search: My heart

(to start your search folow the instructions...)

caut sistematic

după câteva criterii clare între care

unde am pierdut-o  - ziua/ luna/anul eventual

cine a văzut-o ultima dată cine/ce modificari a facut

asupra ei

what size is it ?

(?)

pun întrebări şi cutia răspunde

găsesc chiar imagini cu o inimă care pare a mea

          pare o inimă sănătoasă pare că între timp

          a dus-o bine

          pare că aproape s-a vindecat

 

mă bucur dar continui să dau search

după alte şi alte criterii

spre exemplu dacă îşi aminteşte un anume lucru

felul în care am privit în ochii lui atunci

şi cutia răspunde pe loc

ca şi cînd abia aştepta întrebarea

mă bucur dar continui să dau Search: my heart

more advanced options:

“inimi bolnave” 

“inimi fara leac”

“inimi de plumb”

“inimi goale”

şi cutia răspunde după fix 10 secunde

Search results:  11 267 items

inimi  personalizate - imagini şi text

propriul meu nume legat de o inimă nouă

tînără, curată şi neprihănită

www.inimaregasita.ro

doar să dai click oricând şi inima ta se

livrează acasă fără să faci

nici cel mai mic efort

cu textul alături

stau în cea mai pură intimitate

cu textul alături

vertical în verticala ecranului

îl privesc - mă priveşte

emană ceva ce m-ar putea ucide

încerc să mă apăr

ne adulmecăm reciproc

am putere asupra lui - ştiu asta şi totuşi

el mă poate trăda mai întâi

fiecare pe celalalt l-ar putea într-o clipă distruge

simt în falange seducţia lui save

în miimea unei secunde petrecându-se

ritul de trecere / escavarea

din memoria măruntă a zilei

în memoria sa urieşească

de 512 MB of RAM

care îşi va aminti oricând

cu precizie maximă

acest ecorşeu

 

 

niciodată rostit

 

ultimele cuvinte le-am şters

şi poemul a sclipit scurt metalic

m-a izbit un fel de răcoare

din dreptul tastei delete

ca şi când s-ar fi deschis puţin pământul

şi morţii ar fi vrut să spună ceva

mai de ne-nţeles decât neînţelesul

 

o bolboroseală de pixeli precum

sârma strâmbă din gardul mormântului

tasta umedă ca pielea transpirată

după o alergare prin ierburi

demult

după ce mi-am ucis tatăl

cu tăişul cuvântului tată

ascuţit sub limbă

niciodată rostit

 

 

semne pe monitor

 

noaptea se schimbă între ele

locul inimii şi locul creierului

are loc o înţelegere secretă a lor

şi dimineaţa totul îmi pare neschimbat

doar că o vreme

sticla zilei e tulbure

găsesc semne pe monitor de parcă

cineva ar fi umblat pe acolo

lăsând amprente fumurii

hieroglifice

 

- cine, cine -  degeaba întreb

suspectez fiecare urmă

nu aflu nimic

nimeni nu bănuieşte nimic

nimeni nu ştie nimic

demontez totul începând cu capul

amestec înadins toate piesele

mă gândesc şi nu mă gândesc

 

închid ochii şi ating tastatura

tâmplele fruntea sângele rotiţa din mijloc a mouse-ului

şi iese un fel de poem

_dincolo de el

dacă reuşesc să privesc - poate aflu

cine pipăie noaptea

conturul cuvintelor

pe dinăuntru

 

 

 

sunt eu

 

sunt eu:

îmi proiectez din interior imaginea

sunt mai tare ca niciodată       

sunt însuşi hard disk-ul

stocând bit cu bit informaţie pură

începând cu propriul meu sânge

care curge cu adevărat doar noaptea

lăsând uneori o dâră

pe monitor

 

sunt eu:

mască extraplată din cristale lichide

protejându-i pe toţi ceilalţi de priviri prea acute

 

- sunt totuşi eu

nu păcălesc pe nimeni

dacă aş putea trăda pe cineva

aş începe cu acest computer

aş scrie cu tastele răsturnate

cu tastatura pe dos

 

- sunt eu mereu

chiar şi atunci când ecranul e negru

hibernând ca un animal în scorbura sa

 

- sunt eu cu un mouse înfăşurat de gât

ca  o reclamă la sinucideri

 

 

aproape trist

 

nu văd reţeaua

şi nici reţeaua nu mă vede pe mine

e aproape trist

ca şi când m-aş legăna într-un hamac prea larg

ca şi când s-ar fi aburit dintr-o dată geamurile

într-o zi de vară

după o ploaie mare

 

am amintiri dar asta

nu-mi foloseşte la nimic

le voi utiliza o vreme până le termin

şi apoi voi rămâne singură cu desăvarşire

în faţa computerului

ca în faţa unui dulap negru gol

mirosind a naftalină veche

 

 

oraş digital

 

înăuntrul computerului sunt cu adevărat eu

un pământ electronic

un trecut digitizat integral

metru cu metru - punct cu punct

pielea mea e o hartă interactivă

sunt propriul meu oraş digital

pot să mă plimb pe străzi până ameţesc

pot construi şi pot răsturna totul deodată

pot rescrie totul

în trei dimensiuni

începând cu punctul negru

care e clipa

când m-am născut

 

în rezoluţia fiecarui metru cub fac zoom

mă privesc de apropape

ca-ntr-o oglindă inteligentă şi crudă

ce-mi tot repetă

că nu exist

 

 

led

 

imediat accesibilă şi totuşi inexistentă

pretutindeni şi nicăieri

mai virtuală cu fiece clipă

o umbră electronică urmărindu-mă

simulându-mi viaţa

în pasta de pixeli suprapunându-se

peste mine

înghiţindu-mi  trupul real sau acel ceva

ce trece drept real

amestecat în hăţişuri de text

de meta-hiper-supra-text

în toate limbile lumii tradus simultan

râd sau plâng în faţa umbrei

care se cască lipită de mine

văzută dinafară şi dinăuntru deodată

de ochiul ledului mic

de vietate speriată 

picurându-mi pe tâmplă

un strop sângeriu

 

 

un por

 

stau în capătul unei linii deschise

ca într-o gură de tunel

sunt un fel de panou digital

cu toate punctele vieţii mele ordonate

aşteptând un mesaj

un cod

o parolă

 

toate acestea întârzie şi eu obosesc

intru în adormire şi orice atingere exterioară

poate deschide în ţesutul meu de sticlă

un por / un milion de pori

aceştia pot forma o striaţie / un rid  /o rană

pe pielea mea ultrasensibilă

care în felul acesta s-ar putea lăsa

mângâiată

 

oricine m-ar putea atinge pe rana aceea

m-aş putea iubi oricând /cu oricine /de oriunde

de niciunde

de nicăieri

ubicuu invizibilă & inexistentă

 

până în punctul marginal care e creierul meu

- un periferic / un hab

având puterea de a transforma

ceva

în altceva

şi nimic mai mult

 

 

transparent

 

sticlă peste sticlă:

de sticla corpului meu se freacă sticla oraşului

îngroşăm astfel transparenţa

adâncim lipsa de adâncime

dimineaţă peste dimineaţă

contururile se suprapun perfect

plasmă peste plasmă

blocul din faţă peste blocul din spate

monitor peste monitor

scară peste scară

chip peste chip

mă confund cu altcineva

pot fi oricare altul oriunde

în orice clădire poate fi orice altă clădire

în orice oraş oricare alt oraş

transparent până la imaterial

real sau virtual

_iar asta nu mai are vreo importanţă.

 

 

chimie alchimie

 

am trecut în viteză prin toate computerele

pe tastatură am răsturnat

fiola cu sângele meu

chimie alchimie, spuneam

acum în dreptul tâmplelor am două plăci de cuarţ

doar ating cu mouse-ul şi pot da naştere

unui întreg algoritm de difuzie

 

sunt o aplicaţie a ideii de spulberare

mă inserez oriunde

precum un virus electronic

penetrez barierele trec în spectrul nano

devin imposibil de măsurat

de prins

de înţeles

de ucis

 

 

 

010101010000etc

 

acumulez  tristeţe

apoi o ejectez mecanic

cu senzaţia pe care o lasă un cd

expulzat din burta computerului.

stau cu faţa la monitor şi cu spatele la oglindă

plânsul e pervers - mi se întoarce-mpotrivă

o (inter)faţă goală

 

există un singur om de care am nevoie

dar pentru că este virtual  poate fi oricine

pentru că poate fi oricine

este nimeni

este 010101010000etc

un lanţ fără nici un punct

prin care să scap

caut - nu mai caut

acel pixel nefolosit

acel zero pur nenăscut

neintrodus în limbajul maşinii

 

acolo să mă înfăşor

să cresc

să fie destul.

 

 

 

spulberarea

 

de la big-bang-ul fiinţei mele începând

continui să mă spulber

- spulberarea este artă şi meşteşug

zbor liber şi matematică

 

plutesc, deci exist

mă pierd, deci exist

sunt dincolo de moarte - defapt moartea

e doar un blank oarecare

o pauză în fluxul nimicului

 

mă abstractizez în timp real

mă pot transmite pe orice cale

mă plimb printre particule de fiinţă

sunt uşor de inhalat /de şters /de copiat

/de ejectat

 

 

sunt un por electronic

prin care las timpul să treacă

doar ca să-l pot ucide mai repede

 

prin urletul unui singur zero

poate trece o viaţă de om

 

 

vară pierdută

 

computerul acesta e trist

tristeţea e un progrămel stupid care rulează singur

fără să te întrebe nimic

 

vin mesaje pe mess şi eu nu le răspund

bate soarele în sticla monitorului şi căldura lui

ricoşează înspre faţa mea

 

m-aş întinde pe tastatură

aş încerca să dorm cu capul pe tasta Enter

în vuietul egal al cooler-ului

         

ar putea fi plăcut

aş încerca să ies prin fereastra aceasta

cu nori din Photoshop

aş pluti între ochiurile reţelei

ca-ntr-un hamac atârnat de un pom

într-o toropeală de vară pierdută în zadar

într-o vârstă ratată

demult

 

 

computer gol

 

în cel mai cumplit coşmar

aflu computerul alb - golit

intru şi caut pagină după pagină

şi totul e gol

toate căsuţele goale ca un oraş evacuat

înaintea unui asediu

 

totul e foarte familiar şi foarte străin totodată

şi locul cel mai adânc înfundat în memorie

e un loc uleios

ieşind mereu la suprafaţă

umplând tastatura

ca pe o groapă comună de oase

ale unor foste nefericite cuvinte

 

apoi simt cu acurateţe

că în secunda următoare

ceva va exploda

în jumătatea dreaptă a frunţii

lipit de hard